Ziua porţilor deschise la Grupul Şcolar Sântana
Publicat 14 Mai 2010În deschiderea evenimentului, directorul şcolii, prof. Mircea Căruntu, a prezentat cadrele didactice ale liceului, cadre care le vor ghida paşii viitorilor liceeni.
Directorul adjunct al liceului, prof. Cornelia Gabăr a prezentat oferta educaţională a anului şcolar 2010 – 2011, care include patru clase de a IX-a, după cum urmează:
- 60 de locuri pentru filiera teoretică, profil uman, ştiinţe sociale;
- 30 de locuri pentru filiera tehnologică, profil tehnic, domeniul electronică şi automatizări, calificarea profesională tehnician operator tehnică de calcul;
- 30 de locuri pentru filiera tehnologică, profil servicii, domeniul economic, calificarea profesională tehnician în activităţi economice;
Au fost prezentate apoi activităţile extraşcolare şi rezultatele deosebite obţinute de către elevii liceului la diverse concursuri şcolare şi extraşcolare.
Programul a continuat cu un spectacol oferit de către elevii liceului, fiind angrenaţi peste 300 de copii. Prestaţia acestora a fost admirabilă, încântând publicul prin diferite probe precum majorete, dansuri populare, canto, street-dance, şi scenete muzicale.
Cea mai remarcată a fost galeria şcolii, care şi-a susţinut colegii prin cântece, slogane şi aplauze.
De partea artistică s-au ocupat profesorii Botezatu Ana-Maria, Grab Camelia, Musca Dinorel, Creţ Viorica şi Crişan Cornelia.
Evenimentul a reunit nu numai elevii claselor a VIII-a, ci şi numeroase cadre didactice ale şcolilor din localitate şi localităţi limitrofe, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.