Seminar privind gestionarea deşeurilor

Publicat 14 Aprilie 2010

Astăzi, 14.04.2010, începând cu ora 10:00, la sediul Primăriei oraşului Sântana, a avut loc un seminar privind gestionarea deşeurilor şi alte teme legate de protecţia mediului.  

La seminar au participat :

-          Daniela Popescu- consilier APM, Comp. Gestiune deşeuri şi chimicale;
-          Buza Ramona- consilier APM, Comp. Relaţii publice, comunicare, proiecte, programe;
-          Scărlătescu Mihai – viceprimar al oraşului Sântana;
-          Blidar Laurenţiu - referent Comp. Protecţia Mediului;
-          agenţi economici reprezentativi ai zonei;
-          directorii instituţiilor de învăţământ din Sântana şi Caporal Alexa;
-          reprezentaţi ai asociaţiilor agricole de pe raza oraşului Sântana.
 
      Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul unor campanii de informare şi conştientizare privind obligaţiile pe care le au persoanele fizice şi juridice, inclusiv autorităţile publice locale, în păstrarea unui mediu înconjurător curat şi sănătos, ca urmare a adresei Agenţiei pentru Protecţia Mediului, nr. 1/106/IN/8.03.2010.