Mesaj de 1 Decembrie

                                                                         1 Decembrie – Ziua Naţională a României

 
 
     De-a lungul istoriei moderne, România a avut mai multe Zile / Sărbători Naţionale, aspect determinat de faptul că timp de 80 de ani România a fost o monarhie, 42 de ani a trecut prin regimul comunist, iar în ultimii 20 de ani este o democraţie.

     În monarhie (anii 1867 – 1947), Ziua Naţionala era 10 mai pentru că 10 mai era ziua de la care Principele Carol I şi-a început domnia, fiind proclamat domnitor şi apoi rege al României.

     Înainte de Revoluţia din 1989 (anii 1947 – 1989), Ziua Naţională a fost 23 August, momentul istoric care a deschis posibilitatea instalării regimului comunist în România.

     Începînd cu anul 1990, Ziua Naţională este 1 Decembrie, ziua Marii Uniri, care a urmat altor momente istorice: 27 martie 1918 (unirea Basarabiei cu România) şi 28 noiembrie 1918 (unirea Bucovinei cu România).

      Deşi Unirea cea Mare a fost înfăptuită la 1 Decembrie 1918, graniţele statului român au fost stabilite abia în 1920, ca după mai puţin de 40 de ani, aceste graniţe să sufere din nou modificări ca urmare a unor momente istorice tulburi de care au profitat puterile vremii. Şi nici în ziua de astăzi nu sunt momente mai limpezi, nici în ziua de astăzi durerile României şi ale românilor nu au fost pe deplin alinate.

      Aş dori însă ca la această aniversare a 92 de ani de la înfăptuirea României mari să nu fac referire la istorie şi la politică; aş dori ca în acest moment aniversar să fac referire la noi, românii de ieri şi de astăzi, la noi ca fii ai acestei ţări, Mama România.  

     Dragi români, noi ne naştem din dragoste şi durere; la fel s-a născut şi Statul Român, ţara noastră, Mama România, de care astăzi uităm aşa cum uităm de multe ori şi de mamele noastre bătrîne şi obosite de viaţă, de griji şi de nevoi.  

      Nu trebuie să uităm însă că şi mama care ne-a născut, şi Mama România, vor de la noi un singur lucru: să fim mîndri că suntem fii lor, să fim mîndri că suntem români, să fim mîndri că suntem sântăneni. Şi mama care ne-a născut, şi Mama România ne cer un singur lucru: să le arătăm dragostea şi respectul de fii şi fiice. De-a lungul vremii, Mama România a avut copii buni, copii binecuvîntaţi de Bunul Dumnezeu cu toate darurile sale minunate, copii care au apărat-o cu sîngele lor, copii care au iubit-o, copii harnici, ziditori şi întemeietori de credinţă, de istorie, de frumos şi de ştiinţă.  

     Noi, cei de astăzi, suntem urmaşi ai acelora care s-au jertfit, suntem urmaşi ai acelora care din iubire de mamă au întemeiat familii, au zidit case şi biserici şi şcoli, au crescut copii şi nepoţi, şi-au respectat şi îngrijit bătrînii; suntem urmaşi ai acelora care au dăruit lumii întregi frumuseţile artei şi minunile ştiinţei. Suntem fii şi fiice ale acestui pămînt din care s-au umplut visteriile de la Roma, de la Stambul, de laViena, de la Buda, de la Moscova. Mamele noastre ne-au zidit în suflet credinţa în Dumnezeu şi ne-au învăţat să-I mulţumim, să-L lăudăm şi să îl rugăm aibă grijă de noi toţi. Mamele şi dascălii noştri ne-au scris în minte, ca să nu uităm, nume de români ca Horia şi Iancu şi Ştefan şi Brîncoveanu şi Mihai şi Cuza, şi Goldiş – cel care acum 92 de ani, la Alba Iulia, în faţa a peste 100000 de români, a dat citire Rezoluţiei, anunţînd cu glas tare Unirea Transilvaniei cu România.

     Au trecut 92 de ani de la acele momente; răutăţile vremii şi grijile zilei împing nori de praf peste toate acestea. Este praful uitării ridicat de cei care întîi cer şi apoi dăruiesc; este praful condiţionării ridicat de cei care întorc spatele dacă nu au nimic de cîştigat; este praful defăimării ridicat de cei care nu cred nici în mama lor şi nici în Mama România; este praful nepăsării ridicat de noi, de toţi cei care văd şi tac, de noi toţi cei care putem face şi nu facem, de noi toţi cei care aşteptăm pasivi să ne fie ceva mai bine. Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie să luăm aminte la versurile născute din lumina Sfântului Duh: „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte…”

     Cu aceste cuvinte îmi exprim încrederea în viitorul ţării noastre, în viitorul Sântanei, în viitorul copiilor şi nepoţilor noştri; şi vă chem să ne ajutăm unii pe alţii pentru a fi români tari în credinţă, români vrednici, români ziditori, români iubitori de neam şi de ţară.

                                                                       Să fim mîndri că suntem sântăneni !

                                                                         Să fim mîndri că suntem români !

                                                                                 La mulţi ani, România !