Măsura 141 privind sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă este activă

Publicat 18 Octombrie 2010

Obiectivele specifice ale măsurii se referă la:

Creşterea volumului producţiei destinate comercializării pentru ca fermele de semi-subzistenţă să devină viabile economic;
Diversificarea producţiei în funcţie de cerinţele pieţei şi introducerea de noi produse.
 
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin Masura 141 sunt persoanele fizice in varsta de până la 62 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), care desfăşoară activităţi economice, în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă:
                   - are o dimensiune economica cuprinsa intre 2 si 8 UDE;
                   - este situata pe teritoriul tarii;
                   - este inregistrată in Registrul fermelor/Registrul agricol;
                   - comercializeaza o parte din productia agricola obtinuta.
Persoanele fizice pot desfasura activitati economice si se pot inregistra si autoriza in conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 44/2008:
- individual si independent, ca persoane fizice autorizate;
- ca intreprizatori titulari ai unei intreprinderi individuale;
- ca membri ai unei intreprinderi familiale.
 
Condiţii pentru acordarea sprijinului:
Pentru a putea primi sprijin în cadrul Măsurii 141, solicitantul va trebui să întocmească un Plan de afaceri pentru o perioadă de cinci ani.
După o perioadă de trei ani de la acordarea sprijinului se verifică respectarea cerintelor minime din Planul de afaceri depus initial la solicitarea sprijinului. La această dată, solicitantul trebuie să demonstreze că faţă de situaţia initială a activităţii precizată în Planul de afaceri:
- productia agricolă obtinută destinată comercializării înregistrează o crestere de 20%;
si
- dimensiunea economică a exploatatiei agricole creste cu minim 3 UDE.
 
O dată cu verificarea îndeplinirii conditiilor minime de acordare a sprijinului din Planul de afaceri la anul 3, beneficiarul trebuie să prezinte documente care atestă faptul că a urmat un curs de pregătire profesională prin Măsura 111 “Formare profesională, informare si difuzare de cunostinte”, în raport cu proiectul.