Finanţări nerambursabile destinate fermierilor în anul 2011
Publicat 9 Februarie 2011
Calendarul estimativ al lansărilor de cereri de proiecte în anul 2011
Informaţii relevante referitoare la fiecare din Măsurile Programului de Dezvoltare Rurală ce vor fi active în acest an se pot descărca de pe site-ul http://www.apdrp.ro secţiunea INVESTIŢII PRIN PNDR, selectând fiecare măsură existentă la această secţiune.
Proiectele se vor întocmi conform specificaţiilor Ghidurilor Solicitantului aferente fiecărei Măsuri în parte, care sunt publicate în secţiunea Investiţii prin PNDR şi sunt distribuite în format tipărit prin centrele regionale şi oficiile judeţene ale APDRP.
Proiectele se vor depune la Oficiile Judeţene ale APDRP de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 - 14.00. În ultima zi a sesiunii, proiectele se pot depune până la ora 12.00.
Măsurile active în această perioadă sunt: Măsura 221 prima împădurire a terenurilor agricole (perioada 1-28 februarie 2011)şi Măsura 142- Înfiinţarea grupurilor de producători (sesiune deschisă până la epuizarea fondurilor alocate acestei măsuri).
Sinteză a obiectivelor principale ale fiecărei măsuri a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală:
Măsura 1.1.2. - Instalarea tinerilor fermieri se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic” şi are ca obiective:
a. Îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, siguranţa la locul de muncă;
b. Îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură;
c. Creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri;
d. Creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii
Apeluri preconizate: 1-29 iulie 2011 şi 3-31 octombrie 2011
Măsura 1.2.1. Modernizarea exploatatiilor agricole are ca obiective:
a. Introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum şi producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile;
b. Adaptarea exploataţiilor la standardele comunitare;
c. Creşterea veniturilor exploataţiilor agricole sprijinite;
d. Sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere.
Lansare apel 1-29 aprilie 2011
Măsura 1.2.3. Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere are ca obiective principale:
a. Introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee pentru obţinerea de noi produse agricole şi forestiere competitive;
b. Adaptarea întreprinderilor la noile standarde comunitare atât în etapa de procesare cât şi în cea de distribuţie a produselor obţinute;
c. Îmbunătăţirea veniturilor întreprinderilor sprijinite prin creşterea valorii adăugate a produselor agricole;
d. Creşterea valorii adăugate a produselor forestiere precum şi a eficienţei economice a activităţii microîntreprinderilor, prin dezvoltarea şi modernizarea echipamentelor, proceselor şi tehnologiilor de prelucrare
Lansare apel 1-31 martie 2011
Măsura 1.2.5. Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii are ca obiectiv general adaptarea infrastructurii agricole şi forestiere la noile structuri de proprietate apărute ca urmare a procesului de restituire a proprietăţilor în vederea creşterii competitivităţii sectorului agricol şi forestier.
Măsura cuprinde două submăsuri pentru care obiectivele specifice se detaliază mai jos, după cum urmează:
I.
Submăsura 125 a "Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii"
II. Submăsura 125 b "Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii"
Lansare preconizată: 2-31 mai 2011
Măsura 1.4.1. Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenta
Lansare preconizată :1-29 iulie 2011 ;
Ghidul solicitantului
Măsura 1.4.2 Înfiinţarea grupurilor de producători- această măsură este cu depunere continuă. Documentele se pot descărca de la următorul link: http://www.madr.ro/pages/page.php?self=03&sub=0302&art=030202&var=030202 .
Măsura 221 „Prima împădurire a terenurilor agricole” se încadrează în Axa II – „Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural” şi are ca obiective:
a. Creşterea suprafeţei de pădure cu rol de protecţie a apei, solurilor, a pădurilor cu rol de protecţie împotriva factorilor naturali şi antropici dăunători, precum şi de asigurare a funcţiilor recreative, pe baza rolului multifuncţional al acesteia;
b. Extinderea suprafeţei ocupate de păduri prin sprijinirea lucrărilor de împădurire şi întreţinere a plantaţiilor;
c. Pădurile înfiinţate prin această măsură sunt menite să protejeze componentele de mediu pe baza rolului multifuncţional pe care îl au.