26 Iunie - Ziua Drapelului şi Zi de doliu naţional
Publicat 26 Iunie 2013Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor. Cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității iar orientarea culorilor în sus semnifică verticalitate.
De asemenea, prin hotărârea Guvernului, ziua de 26 iunie a fost declarată zi de doliu naţional, în memoria victimelor tragediei rutiere din Muntenegru, în semn de respect pentru familii şi pentru a arăta că o mare tragedie poate să consolideze un sentiment de solidaritate în societatea românească, un sentiment de care este nevoie.
Colectivul Primăriei Oraşului Sântana doreşte să transmită condoleanţe şi să exprime profunda compasiune pentru familiile românilor decedaţi în urma acestui tragic accident. Dumnezeu să-i odihnească în pace!