21 Septembrie 2011- Sântana reprezentată la Debrecen
Publicat 23 Septembrie 2011Primăria Sântana implementează în această perioadă proiectul: "Vatra folcorică Elek-Sântana-Grăniceri", proiect ce are ca obiectiv întărirea colaborării şi cooperării între comunităţi, finanţat din Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria România 2007-2013.
Urmare a invitaţiei Secretariatului Tehnic Comun al Autorităţii de Management a Programului Operaţional, cele 3 localităţi partenere Sântana-Elek-Grăniceri au participat la evenimentul organizat în piaţa centrală a oraşului Debrecen, prezentând un program artistic comun. Activitatea ansamblurilor partenere a fost apreciată de organizatori şi de invitaţii acestora, comisari europeni şi alte oficialităţi.
Reprezentanţii Primăriei Sântana au participat de asemenea la Conferinţa pe teme de colaborare dintre Ungaria şi România, în centrul Kölsey din oraşul Debrecen, eveniment la care s-a discutat despre progresele cooperării transfrontaliere şi direcţii viitoare de acţiune în acest sens.